
Vreau sa adopt un copilas
Foarte multe familii au in vedere posibilitatea adoptiei. Cele mai multe familii se gandesc la asta pentru ca nu pot avea propriul copil. Exista foarte multe motive medicale sau nu, pentru care o familie nu poate avea proprii copii si alege sa creasca alti copii, adoptati.
Ce trebuie sa stii totusi cand te decizi sa adopti un copil? Sunt anumite elemente pe care trebuie sa le ai in vedere, pentru ca relatia ta cu a copilului tau va fi putin diferita decat relatia unei mamici cu copilul ei natural.
Copilul adoptat trebuie sa stie ca a fost adoptat?
Aceasta este o intrebare pe care orice familie care adopta si-o pune mai devreme sau mai tarziu. Este bine sa-ti pui aceasta intrebare cat mai repede si sa iti oferi si un raspuns convenabil pentru copilul tau. In principiu este cel mai bine pentru copil sa stie ca este adoptat. Copilul are dreptul sa-si cunoasca povestea, sa stie care ii sunt originile, sa isi cunoasca trecutul, ca sa isi poata cladi un viitor.
Multe familii aleg sa minta copilul, sau sa-i ascunda adevarul, crezand ca un copil care stie ca este adoptat ii va iubi mai putin. Aceasta gandire nu este corecta. De cele mai multe ori copilul afla, mai devreme sau mai tarziu, faptul ca nu face parte din familia "de sange". Fie afla de la vre-o ruda care vorbeste prea mult, fie afla cand isi descopera grupa sanguina, si vede ca nu se potriveste cu a parintilor, fie vre-un examen medical sau o boala ereditara arata ca el nu este ruda de sange cu parintii. Un copil crescut in minciuna nu va fi pregatit niciodata sa afle atat de brutal un adevar atat de crud. El se va simti tradat, mintiti, se va simti bataia de joc a sortii, va avea sentimentul de nedreptate si isi va pierde increderea in el insusi si in parinti. Multi copii au inceput sa-si urasca parintii atunci cand au aflat ca sunt adoptati, daca acest lucru s-a intamplat dupa varsta copilariei.
De aceea este bine ca copilul sa stie ca este adoptat inca de mic. In momentul in care incepe sa intrebe cum a venit el pe lume spune-i adevarul. Spune-i ca este un copil special, pe care tu si familia ta l-ati ales anume pentru ca l-ati iubit atat de mult, si ca este cel mai important din lume pentru voi. Cu cat creste si poate intelege detalii mai concrete despre procedura adoptiei explica-i fara sa-ti fie frica, aratandu-i mereu ca este iubit si dorit. Nu spune niciodata vorbe grele despre parintii lui naturali, nu il fa sa-si urasca mama naturala pentru ca l-a abandonat.
Cel mai bine ar fi sa discuti cu un psiholog care sa te sfatuiasca cum sa deschizi acest subiect fata de copilul tau. Daca psihologul cunoaste copilul si vorbeste cu el va intelege ce temperament are, cum vede el lucrurile si iti va da sfatul cel mai bun.
Copilul adoptat si bolile ereditare
Este dificil sa stii ce boli ereditare poate avea un copil adoptat daca nu ai avut ocazia sa ii cunosti familia. De aceea este bine ca copilul sa fie examinat de un medic pediatru care va elimina astfel din start posibilitatea unor boli grave. Este bine sa ai in vedere ca anumite mosteniri genetice pot provoca boli care nu au existat in familia ta si despre care nu stii nimic. Trebuie sa fii deci precaut/a in ceea ce priveste sanatatea copilului tau.
Alaptarea copilului adoptat
Ar fi bine sa stii ca in cel mai sigur caz nu-ti vei putea hrani la piept copilul adoptat. Daca doresti sa faci acest lucru neaparat tratamente medicamentoase pe baza de hormoni iti pot provoca lactatia, dar laptele nu va avea continutul laptelui matern, determinat in corpul mamei de o sarcina naturala, si deci laptele nu va fi suficient ca hrana de baza pentru copil.